Munca erotică în secolul al XIX-lea: află cine erau lucrătoarele sexuale numite „fluturi de noapte”

Muncă erotică sau sclavie? O privire în interiorul bordelurilor din secolul al XIX-lea

În Europa secolului al XIX-lea și în Rusia țaristă, autoritățile au recunoscut o nouă oportunitate pentru exploatarea femeilor și au legalizat efectiv „cea mai veche meserie” din lume, permițând creșterea numărului de „fluturi de noapte” care făceau muncă erotică.

În Franța, ca urmare a decretelor lui Napoleon, înregistrarea și controalele medicale regulate ale prostituatelor au fost introduse în 1804. Bordelurile s-au răspândit apoi rapid la Paris.

În schimb, reglementări similare au fost introduse în Rusia abia în 1843, iar mii de femei au primit așa-numitele „bilete galbene”.

Acest document a afectat femeile care practicau prostituția și i s-a dat de la vârsta de 16 ani în loc de pașaport.

Scopul era controlul strict a lucrătoarelor sexuale, iar femeile trebuiau să respecte reguli foarte stricte, inclusiv rezidența permanentă și igiena personală.

Reguli pentru munca erotică

Fluturii de noapte trebuiau să respecte întotdeauna regulile stabilite pentru ei. Întrucât mulți dintre ei erau analfabeți, decretul ministerial le-a fost citit cu voce tare sau li s-a explicat sensul.

Unele dintre ele nu știau deloc să citească sau să scrie.

Acest lucru nu a fost surprinzător, deoarece majoritatea prostituatelor nu proveneau din clasele sociale superioare – doar 0,9% erau nobili.

Femeile care au făcut muncă erotică erau de obicei din straturile inferioare ale societății și adesea alegeau prostituția din necesitate, deoarece nu aveau altă opțiune: erau fiice ale unor familii sărace, orfane, femei abandonate, fete de la țară sau doamne aventuroase. Și da, nici acesta din urmă nu era neobișnuit!

Examenele medicale erau esențiale pentru lucrătoarele sexuale

Autoritățile au privit cu mare teamă amenințarea de epidemii. În Moscova din secolul al XIX-lea, de exemplu, erau două mii de prostituate, în timp ce la Sankt Petersburg erau chiar mai multe, astfel încât bolile infecțioase se puteau răspândi rapid.

Au fost oferite întâlniri separate pentru „fluturii de noapte” din spitale pentru a evita contactul cu alți pacienți.

Construcția de clinici speciale specializate exclusiv în asistența medicală a lucrătoarelor sexuale a început încet.

Dacă fetele locuiau cu o „doamnă”, nu trebuiau să iasă din casă pentru examinări: medicii înșiși mergeau la aceste case. Acolo au înregistrat la fața locului starea de sănătate a fiecărei femei.

Dacă se dovedea că cineva suferă de o boală infecțioasă, aceasta era obligată să meargă la spital, iar acest lucru era strict impus de decret.

În unele spitale, aceste femei au primit îngrijiri medicale gratuite, dar numai dacă mergeau voluntar la un control medical.

Dacă s-au descoperit infecții în timpul raidurilor (deoarece astfel de raiduri au fost deseori organizate, deoarece mulți oameni făceau muncă sexuală ilegal), medicii percepeau o taxă pentru tratamente.

Cu toate acestea, femeilor care au rămas însărcinate în timp ce făceau muncă sexuală au primit și îngrijire gratuită.

Un accent mare a fost pus pe igiena femeilor care fac muncă erotică

„Zonele genitale trebuie spălate cu apă rece cât mai des posibil”, se arată în decret.

Au fost subliniate și alte detalii, precum faptul că, în mod ideal, procedurile de igienă trebuiau efectuate după fiecare oaspete. Nu se putea trece de la un oaspete la altul fără să se spele și să se schimbe hainele.

În timpul menstruației, femeile nu aveau voie să primească oaspeți și era obligatoriu să facă baie de două ori pe săptămână.

Interesant este că decretul permitea utilizarea produselor cosmetice și a parfumurilor doar „cât de puțin posibil”.

Dependența de „întreținător” și restricția de mișcare

Multe fete aveau un „întreținător” care le întreținea și avea grijă de ele, le plătea chiria, le cumpăra haine și le asigura hrana și securitatea. Poate părea similară cu relația sugarbaby care este comună astăzi, dar pe atunci, relația dintre o prostituată și un întreținător era complet diferită.

Reglementările din secolul al XIX-lea au înrobit în mod efectiv fetele, deoarece se aștepta să se supună întreținătorilor lor necondiționat.

Deși exista o regulă cu privire la igienă, mulți care erau analfabeți nu cunoșteau cerințele decât dacă întreținătorul lor le citea cu voce tare.

În cazul în care o prostituată își părăsește reședința, indiferent dacă lucra într-un bordel sau executa în mod independent muncă erotică, ei aveau întotdeauna obligația de a deține un certificat medical care să ateste starea lor de sănătate.

Acest lucru a fost pentru a se asigura că ea își poate dovedi sănătatea sexuală în orice caz. Dacă voia să se mute, trebuia să anunțe poliția și să-și treacă noua adresă pe documente, în timp ce cea veche a fost ștearsă.

Autoritățile monitorizau în mod constant femeile care se prostituează pentru a evita răspândirea epidemiei dacă au călătorit în alt oraș din cauza bolii.

Este de remarcat faptul că Veneția era deja mult mai avansată în acest domeniu în secolul al XVI-lea. Acolo, „prostituatele” erau înregistrate separat, iar dacă o femeie se muta, documentele ei trebuiau să includă noile detalii.

Oaspeții puteau cere oricând un certificat de sănătate, iar femeile erau obligate să-l prezinte.

Dacă nu ar fi făcut-o, ar fi putut fi arestați.

Cum s-au potrivit căsătoria și munca sexuală?

Aceste reguli au influențat semnificativ nu numai munca erotică a fetelor, ci și viața lor privată.

Una dintre cele mai șocante reglementări a fost că, dacă o prostituată dorea să se căsătorească, viitorul ei soț trebuia să depună poliției o permisiune scrisă, care să ateste că cunoștea trecutul soției sale și că îl aprobă.

Această regulă era deosebit de împovărătoare pentru cei care doreau să înceapă o nouă viață, deoarece erau obligați să-și informeze soții despre trecutul lor și riscau să fie abandonați din cauza muncii sexuale.

În plus, obținerea unui permis de poliție a fost un proces birocratic care le-a cauzat dificultăți suplimentare.

Ei au fost pedepsiți pentru nerespectarea regulilor privind munca erotică

Încălcarea regulilor poate duce la o amendă sau chiar la închisoare. Durata petrecută făcând muncă forțată a fost stabilită individual, ținând cont de gravitatea infracțiunii și de opinia medicală.

În unele orașe europene, prostituatele ar putea fi pedepsite cu biciuire pentru infracțiuni grave. Această pedeapsă a fost extrem de crudă și umilitoare și a provocat adesea daune fizice permanente.

Printre cele mai dure pedepse se număra munca forțată, care se desfășura în principal în închisori sau centre de muncă. Durata muncii forțate a variat în funcție de gravitatea infracțiunii, dar putea dura chiar ani de zile.

În unele cazuri, fluturii de noapte au fost expulzați din oraș și chiar din întreaga țară.

Această pedeapsă era impusă femeilor care erau considerate extrem de periculoase sau o pacoste pentru ordinea publică din cauze muncii erotice.

Desigur, femeile au încălcat adesea regulile! „Întreținătorii” erau responsabili pentru menținerea standardelor de igienă, dar luau sarcina în serios doar când aveau chef.

În cele mai ieftine bordeluri, unde prețul serviciilor era scăzut, curățenia nu era un lucru obișnuit.

Putem citi pe scurt despre circumstanțe după cum urmează:

În spatele perdelei stătea un pat de lemn, cu o saltea murdară, zbârcită și fără lenjerie de pat. Pe ea zăcea o creatură care nu semăna nici pe departe cu o femeie.

O altă încălcare comună a regulilor a fost legată de vârsta prostituatelor. Poliția găsea adesea fete de până la unsprezece ani în bordeluri.

Cei mai mulți dintre ei proveneau dintr-o sărăcie atât de abjectă încât au văzut noua lor situație și munca erotică practic ca și mântuire.

„Mănânc dulciuri, fac ce vreau și mă distrez”, a spus o tânără. „Acasă, sunt doar bătută”.

Multe fete au fost seduse și păcălite de potențialii lor „întreținători”. Au căutat copii străzii, i-au urmărit lângă școli. Unii au fost literalmente cumpărați de la părinți – pentru bani sau mâncare.



Proprietarii de bordeluri știau că fetele tinere sunt „marfa” lor cea mai valoroasă, oricât de crud ar suna.

În timpul raidurilor, cei sub 16 ani au fost duși în adăposturi sau orfelinate. Dar fetele fugeau adesea pentru a se întoarce la vechia lor meserie erotică. Și apoi totul a început din nou.

A fost foarte ușor să intri în acest sistem, dar mult mai greu să ieși din lumea muncii erotice. Dacă o femeie dorea să înceapă o viață decentă, avea nevoie de un garant, care putea fi o rudă apropiată, un viitor soț sau un angajator.

Garantul a fost nevoit să meargă la secția de poliție și să declare că de acum înainte va avea grijă de domnișoare.

Așa că nu le-a fost ușor fetelor să înceapă o nouă viață.

Cea mai mare problemă a fost însă că mulți dintre ele s-au obișnuit cu ușurință cu stilul de viață oferit de munca sexuală. Li se oferea constant alcool și nu își mai puteau imagina altă viață.

Dans, petreceri noaptea, odihnă până la prânz, apoi plimbări leneșe în halate și pregătirea pentru mai multe seri – aceasta era viața lor de zi cu zi. Și asta i-a târât inevitabil în jos.

Sănătatea lor sa deteriorat, umanitatea lor s-a pierdut în lumea prostituției. Cei care au strălucit inițial într-o instituție de renume puteau, în câțiva ani, să ajungă într-un bordel de mâna a treia, unde trebuiau să primească zeci de oaspeți pe zi.

Prostituatele s-au confruntat pe atunci cu multe adversități, dar astăzi există legi mult mai favorabile care ajută viețile lucrătorilor sexuali, nu le împiedică.

Și dacă ești interesat de trecutul istoric al muncii erotice, poți citi mai multe despre cum a avut loc munca erotică în bordelurile medievale aici:



Sursa: Liked.